m

Interviu pentru Jurnaliștii.ro

A devenit aproape o obișnuință ca în pozițiile cheie ale statului să se afle persoane certate serios cu gramatica limbii române, ceea ce poate fi derutant pentru generațiile actuale de elevi bulversați de diletantismul celor care au făcut experimente cu reforma în Educație.

Greșelile de exprimare pot fi evitate prin onestitate – în ideea de a ne retrage din poziția de persoane publice atunci când conștientizăm că suntem un factor de proliferare a incompetenței de orice fel – și prin responsabilitate, este de părere Corina Popa, lingvist și profesor.

În prezent, Corina este consilier pe probleme de educație și își desfășoară cercetarea în domeniul neuroștiințelor aplicate educației și limbajului la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă. În 2018, a fondat în Ploiești Centrul Educațional „InterEDU“.

Jurnalistii.ro: România este condusă de politicieni cu grave carențe de exprimare, unii dintre ei fiind într-o relație defectuoasă cu limba română. Ce spune asta despre noi ca nație?

Corina Popa: Cu toate că bunele practici lingvistice au devenit o raritate în spațiul public românesc, evit să generalizez.

Un om care gândește coerent vorbește coerent.

Cred că România are destule resurse umane competente, care să-i înlocuiască pe cei pe care i-aș numi impostori sau „reprezentanți care nu ne reprezintă”.

Revenind la întrebare, primul lucru pe care exprimarea defectuoasă îl spune despre noi este acela că nu știm să îi alegem pe cei care ne reprezintă sau că nu ne interesează cum ne reprezintă.

Apoi, intervine eternul diagnostic al școlii românești, care încă evaluează elevii după standardele irelevante ale reproducerii, nu ale înțelegerii și generării de conținut. Dacă școala ar avea ca valoare esențială integritatea, niciun om educat din România nu și-ar asuma o funcție de care nu ar fi demn. Dacă ar reimagina conceptul de „greșeală” ca formă de învățare, nu de condamnare, elevul n-ar mai ascunde testul plin de corecturi sub preș, ci ar înțelege că rușinos e să nu înveți din greșeală, nu să greșești. Dacă am fi responsabili, am recunoaște că nu „se strică limba”, că doar nu e un aliment perisabil, o strică cei care o vorbesc prost.

Ce rol are școala în ceea ce privește prezența agramaților în toate domeniile?

Modul în care se cutremură o societate reflectă, categoric, gradul său de educație. Problema nu cred că se rezumă la clasica presupoziție conform căreia „școala nu-și învață elevii să se exprime corect gramatical”.

Într-un scenariu ideal, al școlii care își face datoria de a forma fără cusur capacitatea de exprimare corectă în limba maternă, întreg demersul trebuie dublat de o gândire clară și logică pe măsură.

Lucrurile pe care le poți exprima clar și corect sunt dovada faptului că te poți raporta clar și corect la lucrurile despre care vorbești. Să utilizezi limba nu doar ca pe un instrument de comunicare, ci și de cunoaștere.

Dacă nu poți stăpâni limbajul, limbajul ajunge să te stăpânească. Să devii incoerent. Să nu ai măsura propriei incoerențe. Să nu ai măsura locului pe care îl poți ocupa în societate și limitele propriei științe. Să nu înțelegi valorile pe care le predici.

Schimbările sistemice sănătoase și durabile se fac doar prin educație. Dar educația corectitudinii gramaticale trebuie să fie dublată de educația pentru valori și de fundamentarea gândirii critice.

Cum recunoaștem un analfabet funcțional, în condițiile în care 40% dintre elevi sunt în această situație?

Elevii ajung să știe multe, fără a învăța ce să facă efectiv cu ceea ce află. Între „a ști” și „a face”, se pierde esența actului educațional – „a învăța”. Memorăm formule și calculăm pe hârtia de examen suprafețe, dar puși „în fapt” nu suntem capabili să estimăm corect cantitatea de vopsea necesară pentru cei patru pereți ai camerei noastre. Am completa corect o hartă „mută” la geografie, dar nu știm să ne orientăm pe teren. Reproducem eseuri și critică literară, știm să caracterizăm un personaj, dar nu știm să ne caracterizăm colegul de bancă. Citim perfect, dar nu putem scoate ideea de bază dintr-un paragraf. Luăm 10 la testul de psihologie despre emoții, dar nu suntem capabili să ne definim și să ne stăpânim furia.

Recunoaștem un analfabet funcțional la tot pasul, pentru că nu poate înțelege sau exprima ceea ce citește sau memorează, nu internalizează informația, lăsând-o la stadiul de automatism.

Care sunt cele mai frecvente 10 greșeli gramaticale?

Neavând o statistică a celor mai frecvente greșeli din ultimii ani, le voi exemplifica pe cele pe care le consider mai amuzante:
„de-ale salutului” – „Bună, Ion!”, în loc de „Bună Ion!” – pentru că substantivele în vocativ se izolează prin virgulă de restul enunțului;
„Dragile mele”, nu „dragele mele”, pentru că adjectivul „drag” are doar trei forme flexionare „drag, dragă, dragi”;
„de-ale horoscopului” – pluralul corect al substantivului „astru” este „aștri”, nu „astre”;
„de-ale fobiei de cacofonii” – „și” n-are ce căuta între substantiv și prepoziția „ca”, așa că înlocuiți „ca și cântăreț” cu „în calitate de cântăreț”;
„de-ale bucătăriei” – „ecleruri”, nu „eclere”; „caramelă”, nu „caramea”;
„de-ale câmpului muncii” – forma „serviciu” este corectă, nu „servici”;
în structura „propriii copii”, utilizăm fără zgârcenie trei „i” – primul face parte din radical, al doilea este desinența de plural, al treilea fiind articolul hotărât;
doi „i”, trei „da”, în loc de „trei de da”, că nu spunem „doi de oameni” sau „trei de căței”;
„cărțile PE care le-am citit” n-au fost citite bine, dacă uităm prepoziția „pe” din fața pronumelui relativ „care”;
„Ora douăsprezece”, nu „doisprezece”, pentru că după substantivul „ora” (de genul feminin), numeralele 2, 12 și 22 trebuie folosite la feminin.

Cum pot fi evitate greșelile de vorbire?

Probabil o să fie un răspuns surprinzător. Prin onestitate și prin responsabilitate. Onestitate, în ideea de a ne retrage din poziția de persoane publice atunci când conștientizăm că suntem un factor de proliferare a incompetenței de orice fel, inclusiv de tip discursiv.

Înainte de a ajuta oamenii competenți să intre în sistem, cred că trebuie să încurajăm incompetenții să iasă din sistem.

Odată realizată curățenia, cei rămași trebuie să își asume responsabilitatea de a pune mâna pe carte, pentru că suntem datori față de noi înșine să ne exercităm pe tot parcursul vieții capacitatea de a învăța. Nici eu nu am memorat, spre exemplu, toate dubletele morfologice de plural din DOOM2, dar îmi voi fructifica de fiecare dată neștiința, transformând-o într-o poartă care deschide drumul documentării.

Tot o formă de responsabilitate ar fi să încetăm să privim vorbirea corectă ca pe un lux. Revin la ideea inițială – a vorbi corect e o formă firească, necesară de curățenie în viața unui individ. Așa cum nu aruncăm gunoiul în mijlocul străzii, cred că e cazul să nu mai aruncăm dezacordurile în mijlocul frazei.

Cum ar ajuta o emisiune în genul unei „pastile de limbă” la TV?

Ar ajuta direct proporțional cu audiența pe care ar avea-o. Există astfel de emisiuni și, din păcate, publicul-țintă ajunge de multe ori să fie constituit din oameni care vorbesc bine și rezonează deja cu nevoia de însănătoșire gramaticală a societății. Problema e să putem capta atenția celor care nu conștientizează că a vorbi corect e o formă de respect. Pe cale de consecință, să dublăm demersul informațional cu unul de schimbare a mentalității. Să luăm asupra noastră travaliul de crea și de a disemina conținut pe înțelesul celor pe care subiectul nu îi preocupă sau îi depășește. Câtă vreme vom explica un fenomen simplu în termeni dificili, publicul va alege calea simplă – acela de a pune capăt efortului de a gândi, schimbând postul. În plus, omul de rând cu greu va fi atent pe tot parcursul unei emisiuni în care simte că stă „ca la lecție”.

Susțin, astfel, emisiunile tip „pastilă de limbă” care știu să aducă gramatica în mijlocul străzii și să o coboare din elitismul manualelor.
Prioritare cred că sunt emisiunile de gramatică interactive pentru elevi, pentru că mereu e mai ușor să previi decât să repari, iar alături de echipa mea am în plan să realizez o serie de clipuri în acest sens.